-
Intr-o tigaie, se incinge o lingura de ulei si se caleste carnea tocata, pana cand devine maronie. Se scoate din tigaie si se pastreaza intr-un alt recipient.
-
In aceeasi tigaie, se incalzeste si restul de ulei, se pun legumele si se calesc la foc mediu, pana cand se inmoaie, 20 min.
-
Se adauga usturoiul, faina si piureul de rosii, marind putin flacara aragazului la mediu-iute. Se lasa pe foc 4-5 minute, apoi se pune carnea de vita, din nou, in tigaie.
-
Se toarna vinul (daca folositi) si se lasa sa dea intr-un clocot. Apoi, se reduce focul si se lasa sa scada, 7-8 minute.
-
Urmeaza supa de vita strecurata, sosul Worcestershire, cimbrul si dafinul. Se mareste focul, se aduce la fierbere, apoi focul se reduce din nou, la minim si se lasa sa clocoteasca incet, 45 minute, fara capac. In acest timp, sosul se va ingrosa si va acoperi complet carnea. Dupa 30 min., verificati nivelul lichidului. Daca vi se pare ca este prea mult sos, mariti flacara pana cand sosul ajunge la nivelul si consistenta dorita. Se asezoneaza dupa gust, cu sare si piper, apoi se scot din compozitie frunzele de dafin si crengutele de cimbru.
-
Cat timp fierbe carnea, se prepara piureul de cartofi. Se fierb cartofii in apa cu sare, apoi se strecoara. Se transforma in piure impreuna cu unt, lapte si ¾ din cantitatea de branza, apoi se asezoneaza cu nucsoara, piper si sare.
-
Se incalzeste cuptorul la 220 grade Celsius.
Se toarna amestecul de carne intr-o cratita mai mare sau intr-un vas termorezistent. Daca nu aveti un vas atat de mare, impartiti compozitia in vase mai mici. Se acopera carnea cu piureul asezonat cu nucsoara, se presara deasupra restul de branza si se introduce in cuptor, 25-30 de minute, pana cand crusta capata o frumoasa culoare aurie.