-
Pentru foi de coltunasi Wonton, reteta aici.
-
Se inmoaie ciupercile, 30 de minute, intr-un bol cu apa. Dupa ce s-au hidratat, se taie fin si se asaza intr-un castron mare.
-
Se face o marinata din sos de soia, sos de stridii, vin de orez, ulei de susan, zahar si un praf de piper alb impreuna cu usturoiul tocat. Se introduce carnea de porc in marinata, se amesteca bine, apoi se toarna peste ciuperci. Se mai amesteca o data si se lasa deoparte.
-
Creveti pot fi taiati dupa preferinta (mai fin sau mai putin fin) si se adauga impreuna cu albusul de ou in castronul cu marinata si carnea de porc. Se amesteca bine si se lasa deoparte.
-
Acesti coltunasi se fierb la aburi. Se umple cu apa o oala de fiert cu aburi (steamer) si se aduce apa la fierbere.
-
Se impacheteaza coltunasii, precum coltunasii Wonton, si se fierb la abur, la foc iute, acoperiti cu un capac, in transe, (ca sa nu se lipeasca intre ei), 18 minute.
Se servesc imediat, cu sos de soia alaturi.