Umplutura
-
Se incinge uleiul de masline intr-o tigaie mare si apoi se calesc la foc mic ceapa si usturoiul pana se inmoaie si devin translucide (cca 2-3 minute), dupa care se adauga orezul si se amesteca bine.
-
Imediat, se adauga apa, stafidele, scortisoara si coriandrul macinat si se amesteca permanent, pana cand toata apa este absorbita, cca 5 minute. Atentie, sa nu se lipeasca amestecul de tigaie.
-
Se adauga ciupercile taiate marunt, coriandrul proaspat, tocat marunt si migdalele prajite si macinate. Se amesteca bine si se transfera umplutura intr-un bol, sa se raceasca putin
Sarmalele
-
Se scot foile de vita din borcan si se lasa acoperite cu apa rece, intr-un bol, pentru cca 5 minute. Dupa 5 minute, se scurg, se spala din nou sub jet de apa rece si se usuca cu un prosop de bucatarie.
-
Intre timp, se taie rosiile in felii de cca 5 mm. si se asaza intr-un singur strat, pe fundul unei oale mari (cu diametru de cca 25 cm).
-
Se asaza cate o frunza (cu nervurile in sus) pe un tocator, se pune o lingurita generoasa de umplutura in centrul frunzei, se ruleaza partea de jos peste umplutura cat se poate de strans, se aduc lateralele spre interior si in final se ruleaza complet sarmaua.
-
Se asaza sarmalele una langa alta in oala, peste feliile de rosii, intr-un singur strat, fara sa se suprapuna.
-
Se amesteca bulionul, supa, uleiul si sucul de lamaie si se toarna peste sarmale.
-
Se pune deasupra o farfurie cu gura in jos sau un capac mai mic decat oala, cat sa ramana acoperite de lichid cat timp fierb, apoi se acopera oala si se lasa la foc mic, pe aragaz, pentru circa 45 minute.
-
Se servesc reci sau calde, simple sau cu iaurt aromat cu menta, usturoi si ulei de masline.