” Patrizia Ristorante nu este doar un restaurant italienesc, ci locul în care atmosfera convivială, şarmul şi aromele mediteraneene se completează într-un mod unic. Interpretări originale, reţete simple şi totodată sofisticate. Toate acestea înseamnă Nona şi Patrizia, două italience veritabile, mama si fiica, al căror nume este legat şi de celebrul Al Casolare din Buftea, despre care Peter Imre spunea în Ziarul Financiar că „poate primi cele mai mari vedete de film, pentru că este cu desăvârşire demn de două stele Michelin”. Si, nu in ultimul rand, Papi, cel mai priceput producator de limoncello “home made”…
Cine o cunoaşte pe Patrizia ştie că va fi întotdeauna întâmpinat cu un zâmbet larg, de un farmec elegant şi uşor misterios. Patrizia Ristorante îi poartă numele şi împrumută din farmecul elegant şi uşor misterios al amfitrioanei. Patrizia chef impresionează prin usurinta de a jongla cu ingredientele in bucatarie, trezind la viata gustul prin cele mai inedite combinaţii. Cel care îi trece pragul va rămâne nu numai cu amintirea unei cine savuroase, dar şi cu o experienţă specială, într-un loc în care timpul pare a se petrece într-un alt ritm. Toate premisele pentru a pleca exclamand “la vita è bella”! .
Situat în zona centrală a Bucureştiului, într-o casă frumoasă de pe Moxa, Patrizia Ristorante este mai mult decât un restaurant cu clasă, este un loc în care odată intrat, vei simţi nevoia de a te întoarce iar şi iar… Dar mai bine vă invităm la masă pentru a înţelege singuri ce înseamnă să iei masa în casa unei familii din Italia! “
sursa: http://www.ristorantepatrizia.ro