Lat:Rhodiola Rosea
Este o planta perena care creste in zonele reci ale lumii incluzand o mare parte din regiunea arctica, muntii din Asia Centrala, Muntii Stancosi si parti muntoase ale Europei, in Alpi, Pirinei, Scandinavia, Islanda, Marea Britanie si Irlanda, ajungand pana la 2280 de metri altitudine.
Romanii o numesc “Toiagul lui Aaron” si putini stiu ca aceasta planta considerata miraculoasa creste si in Muntii Carpati la altitudini mari.
Medicul grec Dioscorides se refera la ea in scrierile sale ca la o planta cu proprietati de tamaduire. Anticii spuneau ca cine bea ceai de Rhodiola va trai 100 de ani. Toate popoarele antice o foloseau in special pentru cresterea rezistentei fizice si psihice si in probleme legate de potenta. Extractul de Rhodiola era de asemenea utilizat in probleme gastrointestinale si pulmonare.
Rhodiola are frunze suculente (ca toate plantele din familia Crassulacee, din care face parte) si flori galbene, nu foarte semnificative din punct de vedere estetic. Adevarata comoara se ascunde insa in pamant. Radacina Rhodiolei este cea care incita interesul medicinei din cele mai vechi timpuri pana astazi. Denumirea stiintifica “Rosea” provine de la mirosul de trandafir pe care il degaja radacina atunci cand este taiata.
Rhodiola Rosea are peste 50 de specii si fiecare dintre ele difera in functie de zona geografica. Totusi principalele substante active rosavin, rosarin si rosin se regasesc la toate speciile de rhodiola. Studiile au aratat ca in Rhodiola ruseasca aceste substante se gasesc in cea mai mare concentratie. In Rhodiola de pe teritoriul Bulgariei uleurile esentiale dominante sunt geraniol si mirtenol, in China Rhodiola contine geraniol si 1-octanol iar in India, alcool feniletilic.
Rhodiola a intrat intai in atentia specialistilor rusi si scandinavi in 1960, iar din 1965 a inceput sa fie folosita ca psihostimulent general si in special pentru imbunatatirea proceselor de concentrare, invatare si rememorare. Din 1985, Rhodiola are parte in sfarsit de recunoasterea pe care o merita si intra in componenta suplimentelor alimentare, a cosmeticelor si serurilor anti-imbatranire si a anumitor medicamente pentru stimularea functiilor cognitive.
Rhodiola poate fi consumata sub forma de ceai din radacina uscata si taiata marunt, tinctura, pulbere ca adaos in smoothie-uri sau capsule cu pulbere de radacina.
Surse: http://www.herbapolonica.pl/magazines-files/1687607-02_Chemical.pdf
www.wikipedia.com