Numele “Hasselback” al acestor deliciosi cartofi provine de la denumirea unui hotel si restaurant de lux din Stockholm, Hasselbacken, in care s-a servit pentru prima data acest preparat. Practic, este o combinatie de cartofi la cuptor cu cartofi prajiti, foarte simplu de facut dar de mare efect datorita modului original de taiere a cartofilor.
Pentru reteta avem nevoie de 6 cartofi medii, 2 linguri de ulei vegetal, unt, sare de mare si piper negru, proaspat macinat.
Incingem bine cuptorul, la 220 grade Celsius.
Se spala cartofii temeinic si se lasa cu tot cu coaja. Se taie cartofii ca in imagine, arcuri de cerc, cat mai subtiri. In functie de indemanarea fiecaruia se taie cel putin trei sferturi din diametrul cartofului. Aveti grija sa nu taiati pea adanc. Feliile de cartofi trebuie sa ramana unite la un capat, pentru a putea capata forma specifica de evantai.
Se stropeste cartoful cu ulei si se asezoneaza, dupa gust, cu unt, sare si piper negru proaspat macinat. Se asaza in tava cuptorului si se coc 40-60 de minute, in functie de soiul cartofului, pana cand marginile feliilor de cartofi devin crocante iar pulpa se inmoaie.