Decalog
Cu pasi mici, de la inceput pana la sfarsit, unde sfarsitul poate fi fara nici o discutie, de fapt, inceputul, asa cum am simtit noi, cei nevrednici si necunoscatori:
1. pentru ca domnul Kobborg e iubitor de catei si, ca un facut parca, inca de la intrarea luminata a Oscar si cu covorul rosu din dotarea ONB, doi blanosi tronau feeric de relaxati printre picioarele publicului;
2. pentru ca publicul si-a revenit de la batranetea fara de tinerete a vietii celei frumoase si a fost “acela”, de un anumit tip, in care vezi fostii balerini, profesorii actuali, “scolerii” de ieri, bentitele la gat si baticele de ascuns timpul, nebunii, schizofrenicii, artistii, toata lumea cea vestita, minunata si agitata a baletului alaturi de profani, soti, sotii, “piari” si alti presedinti si directori din loji;
3. pentru ca nu ne aducem aminte sa mai fi vazut in ultimii 5 ani o sala mai plina la un balet la Opera Nationala Bucuresti;
4. pentru ca decorul si scenografia au avut dramul de logistica tehnica de 2013, logistica pusa frumos si duios in valoare (de retinut prezenta la lumini a lui “Dani” Klinger, fost deschizator de radiouri celebre ale Bucurestilor de inceput de era)
5. pentru ca la fel de demult nu am mai simtit desprinderea de cotidian si adancirea simturilor in drama scenica;
6. pentru ca, fara nici un fel de discutie, cuvintele noastre nu au inaltarea si slefuirea necesara pentru a putea rosti prezenta scenica a Alinei Cojocaru astfel incat ne inclinam buricele cu maxim respect;
7. pentru ca inca odata omuletii care transpira, isi rup oasele si isi dedica o viata pentru o arta au fost la inaltimea momentului;
8. pentru ca daca nu am strigat “BRAVO!” din sala, putem sa o facem aici, fara teama de a gresi;
9. pentru ca acum cand scriem aceste randuri, gustul unei seri reusite ne adasta molcom pe papile;
10. un mare BRAVO pentru cei care au stat ore, zile, nopti alaturi de balerinii care au evoluat pe scena Operei Nationale Bucuresti in 7 decembrie 2013, premiera nationala “La Sylphide”;
de Sarpe