La Interstellar ai doua variante:
1.sa-ti placa si sa mai te trezesti din cand in cand sa vezi ce se mai intampla pe ecran, si
2.sa-ti placa la nebunie si sa iesi plin de adrenalina si cu o stare mai mult decat buna.
Fiind deosebit de destept si inteligent, am mers pe varianta 2. Pentru ca Interstellar care nu este un film cu bubuiala SF ieftina facuta pe calculatoare scumpe si nici cu mari cascade vizuale, este un film in primul rand artistic si in al doilea rand SF si asta doar din singurul punct de vedere ca incearca sa se joace cu niste idei clasice de fizica cuantica si nu numai, poate chiar de fapt si de drept, in egala masura, punctul slab al filmului, grele lucruri daca nu le explici pentru marea masa si cum naiba sa le explici pentru marea masa cand sunt inexplicabile pana si pentru mica masa, cu monoloage faciale intens duse la capat de dnul McConaughey, cu o pustoaica jucausa si minunata in persoana lui Mackenzie Foy, cu atentie la detalii si postprocesare, un film, culmea, artistic in primul rand si cu imaginatie frumoasa dincolo de imaginatie, lung si poate plictisitor pentru cei care aleg varianta 1., pe nerasuflate pentru cei care aleg varianta 2., e un film de vazut acasa, in linistea mintilor si a filosofiilor “beyond”, nu e film de grup, e de cuplu, maine m-am hotarat sa-l revad iarasi si poate iarasi, nu e usor dar unele scene merita revazute, vazut, placut tare, de reintors oricand.