Engleza: allspice
Franceza: piment de la jamaïque, quatre-épices
Ienibaharul in terapia naturista aici
Mirosul de ienibahar este asemanator cu cel al cuisoarelor, insa are urme sesizabile de scortisoara si nucsoara, gustul fiind piperat si usor iute.
in bucataria din zona Caraibe este unul din cele mai importante condimente, fiind folosit in marinarea vanatului, a pestelui sau a carnii de vita, la prepararea muraturilor, a pateurilor de vanat, iar in industria alimentara este utilizat la fabricarea unor mezeluri, in special a carnatilor dupa retete germane.
Sortimentele de lichioruri speciale (Benedictine, Stonsdorfer), contin extract de ienibahar. Turta dulce de Nurenberg, cunoscuta in intreaga Europa, este preparata si ea cu pulbere de ienibahar.
Pulberea din boabe uscate macinate se poate folosi ca atare sau ca adaos in vin fiert, aromatizant in mancaruri si salate.
Trivia
Copacul de ienibahar este un arbore mereu verde, de o inaltime apreciabila (10 metri), care produce fructe dupa 7 ani si traieste peste 100 de ani. Florile sale albe se transforma in boabe, care sunt culese verzi, inainte de coacere. Sub forma pitica insa, copacul se aseamana cu dafinul si este interzis la export din Jamaica.
Pentru ca este o planta dioica (planta mascul si planta femela) este necesar ca cel puțin doua plante sa fie pozitionate alaturat pentru polenizare. Boabele verzi se lasa la fermentat in apa, apoi se usuca la soare pana cand coaja se increteste si devine maron deschis. Copacul de ienibahar se inrudeste cu cel de cuisoare.
Ienibaharul a fost folosit timp de secole de mayasi pentru imbalsamarea trupurilor inaltilor prelati.
Boabele de ienibahar au fost denumite initial de catre englezi “allspice”, deoarece combina gustul scortisoarei, nucsoarei si al cuisoarelor. Arabii l-au denumit “piper frantuzesc”, bulgarii – “bahar”, grecii – “bahari”, turcii – “ienibahar”, portughezii – “piper jamaican”. Cel mai bun ienibahar este cel produs in Jamaica.
In razboaiele napoleoniene soldatii rusi isi puneau ienibahar in cizme ca sa-si incalzeasca picioarele, iar atenuarea mirosurilor care rezulta a lansat ienibaharul in industria cosmetica actuala, unde uleiul de pimento este de obicei asociat cu produsele de toaleta barbatesti (mai ales cele al caror nume include cuvantul “spice”).
Desi ienibaharul a fost introdus in Europa de catre portughezi, care il considerau o varietate de piper, denumirea romaneasca vine din limba turca (yeni-bahar, care se traduce prin “mirodenie noua”), otomanii aducand primii acest condiment pe teritoriul tarii noastre. Chinezii il numesc chiar “bi wei hu jiao” – piperul cu o suta de arome.
Despre plantatiile de ienibahar, botanistul Patrick Browne scria, in 1755: “Nimic nu e mai delicios decat parfumul acestor alei, (echivalent cu livezi) atunci cand copacii sunt in floare; ramurile si frunzele care se ating unele de altele, in bataia usoara a vantului, imprastie cea mai minunata aroma”.