Pentru inceput, o mica lamurire: Cappadocia e o regiune din Anatolia centrala, si nu un sat/oras/orasel/catun astfel incat trebuie sa-ti alegi satul/catunul din Cappadocia in care iti depui rucsacul, cartier general din care vei face inainte de a o lua singurel la pas, fie turul verde (green tour) de o zi, fie turul rosu de jumatate de zi, prin propriuzisa Cappadocia(vezi harta de mai jos). Recomandam turul rosu, cu plecare de la ora 9.30 si intoarcere dupaamiaza pe la 17.00, cu tot cu pranz si cu locuri de vazut, mirosit, mers, gustat pe care altfel nu ai sti de unde si cum sa le apuci, Cappadocia e mare, mare cat o istorie, are manastiri si cotloane unde nu te astepti, totul e pe zeci de kilometri, o zi care trece ca un fulg daca nimeresti un ghid simpatic precum al nostru.
Noi am ales Goreme ca punct de plecare si bine am facut.
Din Istanbul pana in Cappadocia ai mai multe variante de transport, cea mai usoara si rapida fiind desigur avionul (Turkish Airlines va fi intotdeauna preferata noastra) pana in Nevsehir sau Kayseri si de acolo un autobuz pana la locul faptelor.
Totusi, pentru ca am hotarat sa zarim si Anatolia de pe geam nu doar la picioare am ales varianta mai lunga (si desigur mai ieftina), autocar, 12 ore, ziua. Doar la dus pentru ca la intors lenea si gandul ca trebuie sa ne mai petrecem inca o zi in autocar ne-au esuat intr-un avion.
Zis si aburcat.
Cum cei care aleg totusi varianta autocar merg pe varianta de noapte, autocarul nostru de zi era perfect gol. sau, ma rog, plin doar pe sfert.
Plecare din Istanbul, cu trecere prin Ankara si-apoi Goreme, autocar rezonabil, comod, cu aere si filme dublate in turca(Ice Age in turca e de neratat)chiar daca nu cu soferi foarte simpatici care sa-ti dea cheia de la internet, in ciuda faptului ca in pretul biletului intra si legatura cu lumea(am banuit totusi ca saracii habar nu aveau de povesti gen security key) te lasa seara intr-o mica autogara zgomotoasa de pe la 20 de km de Goreme, chiar daca nimic nu te anunta din nici un bilet cum ca ai mai avea de schimbat vreun autocar, microbuz, autobuz si nici nu iti comunica asa ceva cand iei biletul, fie de pe net, fie chiar de la locul faptei, respectiv autogara din Istanbul.
Astfel incat, dupa 13 ore de drum (12 anuntate + 1 intarzierea), te vezi lasat dracu’ stie unde, pe intuneric, undeva aflat nu se vede unde ptr ca e noapte, banuiesti ca e o autogara dupa numarul crescut de microbuze in care urcarea se face cu strigaturi, doua fete de turisti anosti printre zeci de fete de localnici/localnice cu/fara iasmac, fete negricioase de anatolia din care engleza nu rasare nici macar la minimum de yes/no.
Si uite cum ai doua variante: sa speri ca nimeresti in microbuzul care te duce unde vrei, care microbuz insa nu stii cand vine, unde parcheaza si nici nimeni care sa te indrume in engleza nu gasesti pe o raza de ceva km, sau sa te orientezi rapid si cu putin noroc sa dai peste un taxi, care culmea, nici sa nu negocieze cu tine cursa ci sa aleaga de la bun inceput, fara discutii, varianta “meter, meter!”, adica pe aparat.
Pentru ca pana la urma taxiul a fost salvarea noastra. care taximetrist, chiar daca la fel de imbufnat ca si soferii de autocar, s-a dovedit mai mult decat amabil si a sunat si la hotel ca sa afle unde se afla el hotelul, conversatie din care am retinut doar doua cuvinte: “salamalekum” si “musterii”, si astfel Goreme a rasarit in fata ochilor dupa o intunericime de aproximativ 20 km, o explozie de lumina in campia intunecata cu forme nedeslusite, si-auzi rasuflarea noastra usurata dupa o zi intreaga de tras in piept asfaltul si ploile/soarele Anatoliei, intampinati zambind chiar de receptioner care s-a oferit inca din strada sa ne ajute cu bagajele, o zi grea de Anatolia dar am razbit si esuat in pernele de pe terasa minunata a hotelului cu vedere la asezare si luminitele ei turistice, foarte turistice, cu o tona de “turkish cay”, dulce lene dupa un greu drum, Cappadocia am ajuns, bine te-am gasit chiar daca nu te vedem acum dar promitem ca maine dimineata etc etc
de Sarpe