“Salut, sunt Moby si sunt vegan.”
(La care, presupun ca-mi veti raspunde:“Salut Moby!”. Vedeti, chiar daca n-ati fost la nici o intalnire a Alcoolicilor Anonimi, probabil ca ati vazut secvente intr-un film. Ma rog, eu asa presupun).
Deci, iata de ce ma aflu aici si cum am devenit vegan.
Cand aveam doua saptamani, mama mi-a facut o fotografie atunci cand mi se facea baie. In fotografie, in afara de mine se aflau si animalele noastre, care ma priveau:
Catelul nostru – Jamie.
Pisica noastra – Charlotte.
Doi soareci de laborator – care nu aveau nume.
In fotografie, eu ma uitam la cele 4 animale si ele, la mine si, atat eu, cat si animalele, paream foarte fericiti. Sunt destul de sigur, ca, in acel moment, neuronii din sistemul meu limbic, au facut niste conexiuni care au stabilit ca animalele sunt minunate si inofensive.
Cand m-am facut mai mare, casa noastra a devenit usa turnanta a tuturor animalelor din suburbia in care traiam. Acum cincisprezece ani, menajeria numara: patru caini, douasprezece pisici, aproximativ o mie de soricei, o iguana, trei gerbili (un soi de soricel), un hamster si un sarpe micut.
Le iubeam pe toate. Cand unul murea, eram distrus si plangeam neconsolat pentru fiecare animalut. Va dati seama ca, avand atatea animale, am plans foarte mult. Desi nu imi popusesem sa-mi aleg un favorit, acesta a existat in persoana lui Tucker, pisoiul pe care l-am gasit la groapa de gunoi. Cand aveam zece ani, am trecut pe langa groapa de gunoi a orasului si am auzit un mieunat venind dintr-o cutie. Am deschis cutia si am gasit inauntru trei pisoi morti si unul care abia mai respira. Era atat de mic, incat nici ochii nu i se deschisesera.
Am luat pisoiul, am fugit acasa si, impreuna cu mama, ne-am oprit direct la veterinar. Veterinarul a fost induiosat dar nu ii dadea prea multe sanse.”Extrem de rar, rezista un pisoi luat atat de timpuriu de langa mama lui” ne-a spus acesta. “Incercati sa nu va atasati prea mult de el”. L-am luat acasa pe Tucker (il botezasem in masina, deja), pregatiti sufleteste ca s-ar putea sa moara si, din senin, teckelul nostru, George, l-a adoptat pe Tucker. George a fost mama lui: il spala, il incalzea si, uite-asa, a trait Tucker 18 ani.
Intr-o zi, cand Tucker avea 9 ani iar eu 19, stateam impreuna pe scarile casei, la soare. Acela a fost un moment idilic, absolut perfect: baiatul, motanul si soarele. Si cum stateam asa, am avut o revelatie. Si cum toate revelatiile mele sunt destul de evidente, probabil ca veti spune ca si aceasta este tot asa.
Dar ca sa scurtam, iata si revelatia: cum statea asa, la soare, m-am gandit “Eu iubesc acest motan. As face orice sa-l protejez, sa-l fac fericit si sa-l apar de orice rau. Are patru picioare, doi ochi, este uimitor de inteligent si are o viata emotionala extrem de complexa si bogata. Nici intr-un trilion de ani nu m-as gandi sa-i fac vreun rau acestui motan. Atunci, de ce mananc eu alte animale care au doua sau patru picioare, 2 ochi, o inteligenta uimitoare si o viata emotionala foarte complexa?” Si, uite asa, stand pe scarile casei mamei, dintr-o suburbie a orasului Connecticut, cu motanul Tucker langa mine, am devenit vegetarian.
Asta se intampla in 1985, acum 29 de ani.
Motivul pentru care am devenit vegetarian a fost foarte simplu: am iubit si iubesc animalele si nu vreau sa fiu implicat in nici o actiune care conduce la suferinta acestora.
La inceput, am renuntat la carnea de pui si vita. Apoi si la peste. Daca aveti prilejul sa petreceti putin timp in compania unui peste, veti constata ca si ei simt durerea si sunt mult mai fericiti, daca nu sunt vanati, intepati, chinuiti.
Apoi m-am gandit asa “Nu vreau sa contribui la suferinta animalelor. Dar vacile si gainile din fermele industriale, exploatate pentru lapte sau oua, nu duc o viata fericita, deci, de ce mai mananc eu lapte si oua ?”
Asa ca, in 1987, am renuntat la orice aliment de origine animala si am devenit vegan. Pur si simplu, a fost singura cale prin care am putut trai conform cu principiile mele, legate de faptul ca animalele au viata lor, au dreptul la o viata a lor si nu vreau sa am de-a face cu nimic din ceea ce ar putea sa determine suferinta unui animal.
Asta era acum 27 de ani.
Pe masura ce timpul trecea, citeam si ma informam din ce in ce mai mult, asa ca veganismul meu a capatat si sustinere stiintifica. Am aflat ca alimentele de orgine animala sunt responsabile pentru o gama intreaga de boli cronice: diabet, boli de inima si cancer. Am aflat ca productia alimentelor de origine animala este responsabila pentru 18% din schimbarile climaterice globale (mai mult decat toate masinile, autobuzele, camioanele, barcile si avioanele, la un loc). Am descoperit ca pentru producerea a jumatate de kilogram de soia, se folosesc sub 4 litri de apa, pe cand pentru o jumatate de kilogram de carne de vita, se irosesc 6800 litri de apa.
Am mai descoperit ca principala cauza a defrisarii masive a padurilor este asigurarea pasunilor pentru ferme. Si am mai aflat ca majoritatea bolilor infectioase care se transmit de la animal la om (SARS, boala vacii nebune, gripa aviara, etc), sunt rezultatul cresterii animalelor la nivel industrial. Iar bomboana de pe tort a fost cand am aflat ca una din cauzele impotentei este consumul mancarurilor pe baza de grasimi animale(asta daca as mai fi avut nevoie de vre-un motiv sa devin vegan).
Trebuie sa admit ca am avut o perioada in care eram un vegan foarte nesuferit, care tipa la prietenii lui atunci cand acestia mancau carne. Cu timpul, am descoperit ca daca tip la prietenii mei nu ii determin sa nu mai manance carne, ci pur si simplu incep sa ma evite. Si, poate ma considerati un egoist, dar mie imi place sa fiu invitat la petrecerile prietenilor mei.
Am invatat ca o conversatie politicoasa in care prezinti argumente si fapte este mult mai utila si mai productiva decat tipatul.
Sa clarificam lucrurile: Doar pentru ca eu sunt vegan, nu inseamna ca si voi ar trebui sa fiti vegani. Ar fi ironic sa nu vreau sa le fac rau animalelor, in schimb sa le fac rau oamenilor.
Informati-va cat de bine puteti si mancati si traiti, asa cum vi se pare ca va este bine, fiecaruia dintre voi. Dar, atat empiric, cat si epidemiologic, avem o sansa sa traim o viata mai buna, mai lunga, mai sanatoasa si mai fericita daca incercam sa evitam cat mai mult carnea si produsele de origine animala. In ultima instanta, va sfatuiesc sa evitati macar, carnea si produsele de origine animala fabricate industrial, pentru ca, nu numai ca animalele au parte de un tratament oribil, de neimaginat dar, toate produsele sunt contaminate cu antibiotice, hormoni sintetici si bacterii periculoase pentru sanatatea umana.
Ok, as putea sa spun mai mult si mi-as dori sa spun mai mult dar simt ca am acoperit toate motivele, care m-au determinat sa devin si sa raman vegan. In incheiere, lasand la o parte toate considerentele referitoare la mediu sau la sanatate, v-as pune o intrebare simpla:
V-ati putea uita in ochii unui vitelus si sa-i spuneti:“Pofta mea este mai importanta decat suferinta ta”?
http://www.rollingstone.com/culture/news/opinion-why-im-vegan-by-moby-