Detoxifierea nu este o simpla dieta. Este un proces mai amplu, care include atat planul fizic cat si cel spiritual. Practic, este o purificare generala sau, daca vreti, o reechilibrare cu efecte benefice asupra tuturor aspectelor vietii. Cam asa s-ar rezuma cura de detoxifiere a Andreei Marin.
Mai exact, despre ce este vorba? Cura dureaza o saptamana si se bazeaza, in principiu, pe eliminarea hranei solide intr-un procent cat mai mare, in functie de dorinta fiecaruia si consumul lichidelor (apa plata alcalina, supe si sucuri de fructe). Dar sa vedem ce scrie pe pagina ei de facebook, chiar Andreea Marin :
“Pentru ca mi-ati cerut un exemplu al meniului meu din saptamana de detoxifiere, iata “mesele” de azi (fiecare bautura, suc sau supa, are 300 ml):
– dimineata: mar verde, patrunjel, orz, spirulina; urmatoarele mese sunt din 2 in doua ore, dar nu neaparat cu ochii pe ceas, ci cu aproximatie si poti bea mai mult , la nevoie.
– ananas, afine ( sau alte fructe de padure) , ginger, coriandru ( sau busuioc) , psyllium ( acesta se umfla in stomac si iti da senzatia de satietate, de aceea dispare senzatia de foame);
– ananas, ginger, coriandru ( sau busuioc ), psyllium , Eco Green Multivit;- rosii, morcov, sfecla, coriandru, spirulina, chili, sare de mare;
– apa alcalina cat mai multa posibil, pentru a reechilibra mediul preponderent acid din interiorul nostru. Apa alcalina se obtine cu adaos de picaturi de lamaie intr-un pahar cu apa plata, pahar de sticla , nu de plastic (plasticul modifica aceasta calitate a apei), sau adaugam 10 picaturi speciale pentru obtinerea apei alcaline , se gasesc pe site-urile cu produse bio. O alta varianta pe care eu nu am incercat-o, deci nu o pot recomanda: apa plata cu o lingurita de bicarbonat.”
“Ceea ce fac eu e o detoxifiere mai profunda, cine nu isi doreste doar sucuri si supe pentru cele 6 zile, poate opta si pentru o dieta usoara, adica salate, salate de fructe, nuci, seminte etc, nimic insa care sa includa faina sau zahar. Dar efectul nu e la fel de eficient daca incluzi mancare solida. Cert e ca nu am senzatia de foame si trebuie sa stiti ca atunci cand creierul nostru ne spune ca ne e foame, corpului ii e de fapt sete. Deci lichidele pot rezolva la fel de bine “problema” si ajuta mult mai bine la curatarea colonului, a intestinelor, la eliminarea toxinelor. “
Dintr-o dieta sanatoasa, nu poate lipsi exercitiul fizic. Oricat am ocoli acest subiect, el apare si reapare, de cate ori este vorba despre un stil de viata sanatos.
Ceea ce propune Andreea Marin este abordarea acestui aspect cu moderatie, solutie care, suntem siguri, va fi pe placul tuturor:
“Consumul de hrana nu e, insa, totul. “Curatarea” trebuie facuta si la nivelul mintii si al sufletului, pentru reechilibrarea noastra in adevaratul sens al cuvantului. Miscarea si respiratia corecta sunt necesare, dar nu sportul in exces, care sa duca la epuizare. Recomand mersul in ritm sustinut jumatate de ora in aer liber sau alergarea, yoga, pilates.”
Introspectia, atitudinea pozitiva, eliminarea factorilor de stres inutili si micile bucurii cotidiene intregesc acest program complex.
“Asadar, imi hranesc si mintea si sufletul doar cu ceea ce e benefic pentru mine, ceea ce imi face bine, imi da o stare pozitiva si evit sursele de stres inutile: problemele care necajesc si nu au oricum rezolvare, oamenii care emit o energie negativa, televizorul, radioul ( exceptie fac doar programele care imi aduc informatie necesara sau care imi face placere, elimin total ceea ce inseamna conflict, barfa, scandal, violenta, vulgaritate, pierdere de timp si pastrez placerea unei comedii sau a unui film bun, a unui documentar care-mi aduce cunostinte noi si interesante).
Citesc cat mai mult, calatoresc cu mintea atunci cand nu pot sa o fac si cu pasul. Ma intalnesc cu prieteni vechi sau cu oameni de la care simt ca am ce invata. Stau cat mai mult in preajma copilului meu si a altor copii, surse inepuizabile de energie pozitiva. Ma intorc catre mine, catre interiorul meu, catre valorile in care cred, ma reevaluez. Caut sa rup ritmul vietii obisnuite care ne fura si ne angreneaza intr-o cursa contra cronometru, imi ofer un ragaz pentru minte, trup si suflet si am astfel sansa unei reincarcari cu energie pozitiva. Important: ma rup si de tentatia de a face planuri de viitor. Traiesc acum, aici, savurez senzatia de bine a clipei prezente, ma iubesc si ma impac cu mine insami, ca sa pot darui mai departe. Acesta ar trebui sa devina un exercitiu zilnic, macar pentru cateva minute care sa rupa ritmul nebun al fiecarei zile si sa ne readuca balanta corecta.”
Apreciem ca propunerea de dieta a Andreei Marin este o varianta perfect aplicabila pentru cei mai multi dintre noi, cu exceptia cazurilor, in care ratiuni de ordin medical nu permit un astfel de program.
Dar despre asta, tot Andreea ne spune cel mai bine:
“…Nu exista o singura cale. E doar o posibilitate. Alege calea potrivita tie. Dar nu te lasa condus de evenimente, ci fii la carma vietii tale. Pretuieste viata!”
sursa: aici