Nu stiu cum s-a facut in weekend-ul ce tocmai a trecut, ca amintirile copilariei m-au napadit si pohtele tot de acolo au venit.
Si de acolo toata tarasenia ce-a urmat…
Caci mi-am zis sambata la pranz ca nimic nu poate fi mai savuros si nesanatos decat o galeata mare si nesimtita de cartofi prajiti cu usturoi, bine rumeniti si tavaliti prin catei pisati, amestecati cu apa&sare, cum bine facea bunica in vremuri precare si demult apuse, cand carnea era poveste si in toti copacii cresteau creveti vietnamezi.
Desigur ca restul familiei a vociferat, care mai cu jumatate de gura, care mai cu tipete si strigate, cu imbufnari si amenintari ca “O sa dormi singur in sufragerie!”, “N-o sa mai stam in aceeasi casa cu tine si o sa te renegam vesnic!”, “Sa nu mai vii sa ne pupi de noapte buna!”, “N-ai decat s-o pupi pe Gogu (Gogu fiind doamna pisica din dotare-de ce Gogu?-greu de spus cum s-a ajuns la decizia asta dar asa i-a ramas numele pana in ziua de astazi)”. Si protestele vehemente au continuat pana cand in piata 1 Mai am oprit.
Am lasat familia in masina si am purces in piata hotarat fiind sa otravesc cu aroma cartofilor prajiti cu usturoi tot ce misca pe o raza de trei cvartale.
De ales cartofi a fost usor ( “Sa iei d’aia albi ca aia rosii ai vazut cum se sfarama!”..) si totusi..
Pe drumul de intoarcere spre masina nu stiu cum un diavol mic si-a bagat coada gandului spurcat si-a insistat miseleste “Auzi, da’ la cartofi zi tu daca n-ar merge un minunat carnat, traditional, afumat, nenorocire curata la ficat, bila si alte organe interne?!”. Si cum tocmai treceam prin dreptul tarabei cu carnuri proaspete si din Ardeal cica adunate ( ca veni vorba: de fiecare ma tot intreb daca asa zisele branze si alte afumaturi prezentate ca fiind de Ardeal de fapt si de drept din ce alte regiuni bine temperate or fi..in fine) mana a plecat a apucatura si n-a fost chip s-o opresc pana ce in punga de cumparaturi n-au poposit doi carnati: unul afumat, clasic, altul picant, amandoi sanatosi, bine facuti, trufasi, obraznici si trupesi zor nevoie mare.
Astfel incat, ca sa nu mai continui povestea spre un final asteptat, iata-ma bine infipt sambata seara in canapea, mai mult decat comod, fata in fata cu un film de capa, spada si Brad Pitt, cu un ceaun usor plin ochi de cartofi prajiti cu usturoi, doi carnati prajiti nici prea prea, nici foarte foarte, cat sa scoata aroma toata dar nici sa devina uscati, sa alunece bine pe soseaua gatului..
Care carnati au alunecat mai mult decat satisfacator pana in fatidica secunda in care maseaua a intalnit piatra, piatra a fost mai tare atunci decat dintele si l-a sfartecat scurt in doua, o bucata buna de pus in biblioteca, o a doua ramasa atarnand in gingie.
O scurta explozie si o cina linistita terminata instant.
Si uite asa am aflat sambata seara ca in Bucuresti exista si stomatologie de urgenta non stop, cu cabinet curat, cu sala de asteptare dotata cu fotolii comode, cu o doctorita blonda, micuta, fasneata dar nu foarte fortoasa, care insa a suportat cu stoicism aerele de usturoi care se degajau de la doua blocuri departare, care doar un genunchi mai avea sa-mi puna in piept ca sa smulga cele doua radacini de masea, una mai mare si mai bine lipita de maxilar ca alta(de fapt, ca sa pastram adevarul istoric, una din radacini a fost smulsa dupa un sfert de ora de chin si transpiratie cu o bucatica de os lipita de ea..)
Concluzie: a fost odata un carnat. Si de-atunci n-a mai fost.
Recomandare: decat carnat, mai bine salata. Bine spalata.
de Sarpe