Pentru toti gurmanzii, pentru care un chef-bucatar este un adevarat zeu, iar o mancare rafinata reprezinta o adevarata experienta existentiala, oferim topul celor mai buni bucatari din toate timpurile si cateva amanunte despre ei. Unii sunt adevarati deschizatori de drumuri in gastronomie si toti au ridicat mancarea la nivel de arta.
10. Anthony Bourdain
Este de origine americana si este directorul executiv al faimosului restaurant Les Halles, in New York City. Este de asemenea scriitor de romane atat de fictiune, cat si de non-fictiune. Are un stil unic de a aborda si celebra mancarea si este faimos pentru experimentele sale in domeniul culinar.
Ca multi altii, nu a devenit peste noapte un mare bucatar. Povestea lui fascinanta incepe acum 20 de ani, cand era un simplu spalator de vase. Pasiunea lui pentru arta culinara a fost remarcata si, incetul cu incetul, a devenit ucenic, ajutor de bucatar si, intr-un final, bucatar.
Este veteranul incontestabil a unora dintre cele mai prestigioase bucatarii profesionale si autorul a numeroase articole si eseuri. Cartea sa: “Kitchen Confidential” – Aventuri din intimitatea restaurantelor – a facut inconjurul lumii. Limbajul sau taios si “fara perdea” din cartea “Crud – Povesti taioase din lumea mancarurilor si a celor care gatesc”, cea mai controversata opera a sa, a starnit un val urias de entuziasm si de proteste, in egala masura.
A fost gazda show-lui culinar “Anthony Bourdain: No Reservation” – un mare succes TV, iar blogul sau “Top Chef Season 3” a fost nominalizat la Webby Award (un fel de Oscar al bloggurilor), la sectiunea “Cel mai bun Blog al anului 2008″.
9. Paul Bocuse
Paul Bocuse este cunoscut ca “Tatal artei culinare din Franta”. A fost o legenda decenii in sir. Bocuse este considerat ambasadorul gastronomiei franceze moderne, Nouvelle Cuisine, care spre deosebire de bucataria franceza traditionala, pune accentul pe simplitate, un minimalism culinar daca vreti, si pe prospetimea si calitatea ingredientelor. A castigat titlul “The King Maker” (Creatorul de Regi) pentru ca toti studentii instruiti de el de-a lungul timpului, au devenit bucatari de top, la randul lor.
In 1961, statul francez ii acorda numeroase distinctii si titluri culminand cu “Legiunea de onoare”. Americanii ii recunosc, la randul lor meritele iar Institutul Culinar din America (Culinary Institute of America) ii acorda titlul de “Bucatarul secolului”. Este faimos pentru restaurantele sale de lux si in special pentru L’Auberge du Ponte de Collonges de langa Lyon, in care timp de decenii si-a incantat oaspetii. A dedicat prima sa carte lui Fernand Point – reprezentant al bucatariei traditionale franceze, al carui ucenic a fost.
8. Charlie Trotter
Charlie Trotter, bucatar de origine americana, este fondatorul celebrului show TV culinar “The MasterChef”. Dupa ce si-a luat licenta in Stiinte Politice, si-a descoperit pasiunea pentru gatit. Trotter compara mancarea cu un specatacol de improvizatie de jazz, in care doua melodii nu pot si nu vor fi niciodata la fel.
7. Emeril Lagasse
Emeril Lagasse, un bucatar american de origine franco-portugheza, este fondatorul a numeroase restaurante si proprietarul catorva dintre cele mai cunoscute restaurante din America. Este in acelasi timp, autor, star TV, manager si percutionist, astfel incat a primit supranumele de “Multi-tasker”. A primit premiul James Beard Award si este cunoscut pentru pasiunea sa pentru stilurile de gatit Creole si Cajun. Retetele sale au ajuns in 2006 si printre stele caci a participat la elaborarea retetelor pentru Statia Spatiala Internationala. Show-ul sau a fost nominalizat de 8 ori la premiile Emmy.
6. Thomas Keller
Thomas Keller este un faimos bucatar american care niciodata nu a beneficiat de o educatie de specialitate in vreun institut de gastronomie. Istoria sa este o adevarata poveste americana despre succes. Tot ceea ce a realizat a fost datorita pasiunii sale pentru arta culinara, iar cunostintele le-a dobandit lucrand in diferite restaurante. Infiinteaza primul sau restaurant in California “The French laundry” cu care a castigat premiul de Cel mai bun Chef-Bucatar din California in 1997. Este castigatorul a numeroase premii si distinctii acordate de prestigioasa fundatie James Beard. In 2005, a primit 3 stele Michelin pentru restaurantul sau din New York, Per Se. Opera sa de capatai este faimoasa carte de retete culinare: “Bouchon and The French Laundry”.
5. Sanjeev Kapoor
Sanjeev Kapoor din India este Chef-bucatar si om de afaceri, consultant, scriitor si gazda a unor show-uri TV. Emisiunea sa “Khana Khazana”, este considerata una dintre cele mai longevive show-uri din intreaga Asie. In 2011, a lansat un canal gastronomic TV in HD.
4. Marco Pierre White
Marco Pierre White, este o celebritate britanica Chef-bucatar, fondator a numeroase restaurante, star TV. Este considerat “nasul” bucatariei internationale contemporane. White a fost copilul rasfatat al Angliei, cel mai tanar chef si fondator de restaurante care a primit 3 stele Michelin la numai 33 de ani. In 1987, a deschis Harvey’s in Wandsworth Common in London, cu care a primit prima stea Michelin, iar in anul urmator a mai primit o stea.
Dupa ce a devenit proprietarul si Chef bucatar al restaurantului din cadrul fostului Hyde Park Hotel, White a primit si cea de-a treia stea Michelin.
White i-a avut ucenici pe faimosii Gordon Ramsay si Curtis Stone si este bine cunoscut pentru temperamentul sau vulcanic.
Dupa 17 ani de cariera, a renuntat la cele 3 stele Michelin, sustinand ca datorita carierei nu si-a indeplinit obiectivele in plan personal.
3. Wolfgang Puck
Wolfgang Puck este un Chef-bucatar australian-american si multa vreme a fost privit ca fiind cel mai merituos bucatar din lume. A deprins pasiunea pentru gatit din copilarie, cand o ajuta pe mama sa in bucatarie. Puck a schimbat total si pentru totdeauna modul de preparare al mancarii in America, introducand influente si tehnici de origine franceza, asiatica si californiana, punand accent pe calitatea ingredientelor.
Si-a desavarsit cultura gastronomica la L’Oustau de Baumaniere in Les Baux-de-Provence la Hotel de Paris din Monaco, sub indrumarea lui Raymond Thuillier. S-a stabilit apoi in Los Angeles unde a cunoscut succesul. A detinut si inca detine numeroase restaurante, servicii de catering si este autorul a numeroase carti de bucate.
2. Jamie Oliver
Jamie Oliver, Chef-bucatar si fondator a numeroase restaurante, este cunoscut si iubit pentru show-ul sau culinar unic si pentru modul in care abordeaza practicile culinare. Militeaza activ impotriva mancarii procesate si a scris o carte si cateva articole pe aceasta tema.
In tinerete, Jamie Oliver a deprins arta bucatariei, ajutandu-si parintii in restaurantul pe care il detineau “The Cricketers”. Prima sa oferta de lucru a primit-o de la restaurantul Antonio Carluccio’s Neal’s Yard, ca patiser unde a intrat in contact prima data cu bucataria italiana. I-a placut atat de mult incat s-a specializat in arta culinara italiana.
Dar aceasta nu l-a impiedicat sa studieze toate bucatariile lumii si a devenit faimos pentru “repertoriul” sau international.
In 1997, a aparut intr-un documentar TV numit “Christmas at the River Cafe” (Craciunul la River Cafe), dupa care i s-a oferit imediat primul sau show TV, “The Naked Chef”, care a cunoscut un succes imens. In 2010, cartea sa, “Jamie’s 30 Minute Meal”, s-a vandut in peste un milion de exemplare, numai in Anglia.
Jamie Oliver a primit distinctia MBE, una dintre cele mai importante decoratii ale Marii Britanii.
1. Gordon James Ramsay
Gordon Ramsay este celebru in toata lumea culinara.
Este bucatarul englez cel mai controversat, iubit si urat, in acelasi timp. Este cunoscut pentru temperamentul sau extrem de vulcanic si pentru talentul sau unic in bucatarie, care il departajeaza de toti ceilalti aspiranti la locul I. De fapt, Ramsay a vrut sa fie fotbalist, dar din cauza unor accidentari grave, nu si-a mai urmat aceasta pasiune si a decis sa imbratiseze cariera de bucatar.
La 31 de ani, si-a deschis propriul restaurant, “Restaurant Gordon Ramsay” si este singurul Chef de pe teritoriul Marii Britanii care a primit 10 stele Michelin.
Ramsay a aparut si apare in diferite emisiuni si show-uri de profil, dintre care cele mai cunoscute sunt: “Hell’s Kitchen”, “Ramsay’s Kitchen Nightmare” si “MasterChef USA”. Toate cartile publicate de el au fost best-seller-uri, inclusiv autobiografia sa.
Ramsay recunoaste ca, desi este atat de faimos, sursa lui de inspiratie a ramas mentorul sau, faimosul Chef de la nu mai putin celebrul Harvey’s din Londra, Marco Pierre White.
sursa: http://listdose.com