Ceaiul verde este apreciat din timpuri stravechi pentru proprietatile sale benefice. Devine din ce in ce mai clar pentru oricine ca ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor. Pe langa gustul foarte bun, ceaiul verde are o serie de proprietati pentru care se recomanda a fi consumat in mod frecvent. In compozitia ceaiului verde, se gasesc numeroase substante cu rol antioxidant.
Compozitia ceaiului verde este formata din uleiuri esentiale, teina, tannini catechici, aminoacizi, vitamina C, proteine, calciu, fluor si altele. Toate aceste componente fac din ceaiul verde un excelent antioxidant, diuretic, stimulator cerebral, stimulator al proceselor de ardere a grasimilor si factor de protectie anticancer.
Ceaiul verde are cel putin 11 calitati extraordinare:
1. Ceaiul verde previne aparitia cancerului – cercetatorii au adus dovezi “cu greutate” in sustinerea acestei afirmatii. Consumul regulat de ceai verde reduce riscul instalarii cancerului de colon, vezica urinara, esofag, pancreas, rect si stomac. Compusul responsabil pentru aceasta proprietate este epigallocatechin 3 gallate (EGCG) care are o activitate antioxidanta de 100 de ori mai puternica decat vitamina C si de 25 de ori mai mare decat vitamina E. Se pare ca aceasta substanta nu numai ca inhiba dezvoltarea noilor celule canceroase, dar le poate ucide si pe cele mature.
2. Ceaiul verde scade nivelul de colesterol LDL (cel “rau”) si creste nivelul de colesterol HDL (cel “bun”) – cei care consuma extract de ceai verde pot consuma alimente cu mai mult colesterol, fara sa inregistreze cresteri ale nivelului de colesterol.
3. Ceaiul verde limiteaza coagularea anormala a sangelui, care sta la baza aparitiei trombozelor. Va reamintim ca accidentul vascular cerebral si infarctul miocardic recunosc drept cauza formarea trombilor care obstructioneaza una sau mai multe artere.
4. Ceaiul verde reduce valorile tensionale mari – prin reducerea nivelului de angiotensina II, o substanta care produce vasoconstrictie.
5. Ceaiul verde reduce glicemia – si in acest fel riscul de diabet zaharat. Polifenolii si polizaharidele din ceai verde au acest rol.
6. Ceaiul verde protejeaza ficatul impotriva substantelor toxice (alcool, substante chimice).
7. Ceaiul verde mentine sanatoasa cavitatea bucala – inhiba formarea tartrului si distruge bacteriile orale.
8. Ceaiul verde stimuleaza functiile sistemului imunitar si distruge radicalii liberi care participa la procesul de imbatranire.
9. Ceaiul verde are proprietati antibacteriene si antivirale – studii recente au aratat ca ceaiul verde poate preveni instalarea gripei si a diareelor infectioase.
10. Ceaiul verde blocheaza reactiile alergice.
11. Ceaiul verde stimuleaza metabolismul – ceea ce inseamna ca veti arde mai multe calorii, din acest motiv este folosit si in curele de slabire.
Ce sunt antioxidantii, flavonoizii si radicalii liberi si de ce ar trebui sa ne pese? “Imagineaza-ti o bucata de metal pur, neprotejat de alte substante, care incepe sa oxideze si sa rugineasca. Fara un anumit control, radicalii liberi au acelasi efect asupra corpului uman, creand un mediu prielnic pentru boli cronice si dereglari fizice”, explica Dr. Douglas Balentine, Director al Institutului de Ştiinte ale Nutritiei in America de Nord.
Acelasi specialist afirma: “Ceaiul verde este o sursa importanta de antioxidanti si flavonoizi in toata lumea. Populatia cu o dieta mai bogata in flavonoizi s-a dovedit a fi mult mai putin expusa riscului de a dezvolta boli cardiace”.
Antioxidantii sunt compusi naturali care se regasesc in numeroase alimente si bauturi, cu rol important in protejarea organismului de efectele daunatoare ale radicalilor liberi in exces. Radicalii liberi sunt acele molecule instabile care ataca fiecare celula a corpului uman, cauzand aparitia bolilor cronice. Acestia provin din numeroase surse precum: poluare, fumat, stres. Pentru a neutraliza radicalii liberi, organismul are nevoie de flavonoizi.
Flavonoizii reprezinta acel tip de antioxidanti cu un efect extraordinar asupra sanatatii, prin imbunatatirea circulatiei sangelui. Flavonoizii se gasesc in frunzele arbustului de ceai verde, dar si in vinul rosu sau in cacao din ciocolata neagra.
L-teanina stimuleaza activitatea undelor alfa din creier, asociate cu introspectia, cu o capacitate mai buna de concentrare si cu o stare de spirit extraordinara. Spre deosebire de cafeina, teaninei nu i-au fost descoperite efecte adverse. L-teanina este fabricata in sistemul de radacina al plantei de ceai cu scopul de a sustine productia de flavonoizi in frunzele acesteia.
Pe langa fluorul care protejeaza dintii si alte urme de elemente precum potasiul, magneziul, vitaminele A, B1 si B2, ceaiul verde mai contine trei componente foarte importante: uleiuri esentiale, cofeina si polifenoli.
Beneficii concrete
Uleiurile esentiale confera ceaiului verde gustul si aroma specifica si ajuta la scaderea nivelului colesterolului din sange.
Cofeina din ceaiul verde actioneaza ca stimulent usor si, spre deosebire de cofeina din cafea, care isi face efectul imediat, se elibereaza mai incet in organism, dar tocmai acest efect mai lent constituie un avantaj, intrucat starea de bine, de revitalizare, pe care o induce in organism se va prelungi cu mult fata de cea data de cafea.
De asemenea, acest tip de cofeina ajuta la activarea metabolismului si a sistemului digestiv si contribuie la purificarea organismului de toxine. Tot astfel, stimuleaza circulatia si previne afectiunile cardio-vasculare.
Cercetarile au aratat ca polifenolii din ceaiul verde contribuie la reducerea absorbtiei grasimii in sange si prin urmare, la scaderea colesterolului, conducand astfel la reducerea greutatii corporale.
Prin continutul de L-teanina, ceaiul verde ajuta la imbunatatirea tonusului psihic, creand o stare generala de bine.
De aceea recomandam cu caldura o cana de ceai verde pe zi.
E sanatate curata.