Ne oprim în prima parcare si, pentru ca nu am ce face cu mainile, încep sa „vorbesc“ cu un paznic.
Omul este curios si binevoitor, asa ca timpul trece repede. Pornim pe jos si ne pierdem repede in nebunia orasului. Oamenii ne zambesc si sunt dornici sa ne indrume pe strazile intortocheate ale centrului.
Desi de jur-imprejur se vad mai putine minarete decat in Istanbul, mi se pare ca spiritul Coranului este mult mai prezent.
Si daca din diferite motive nu ai apucat sa iti faci rugaciunea, corturile instalate in diverse puncte ale orasului satisfac pe deplin nevoia credinciosilor.