Îmi place sa umblu de colo-colo si nu stau mult pe gânduri când gasesc un loc care ma cheama, dar poate simplul fapt ca Turcia este atât de aproape de noi m-a facut ani de-a rândul sa amân calatoria pe care tocmai am
început-o.
Ne-am propus ca în Istanbul sa nu zabovim prea mult, pentru ca vrem sa ajungem cât mai departe în est. Sunt sigur ca Ataturk a marcat pentru multe decenii azimutul pe care Turcia îl are de urmat si regasesc în multe lucruri pe care le vad revolutia începuta de „Parintele Turciei“ la începutul secolului trecut. Vreau sa aflu si mai multe despre Mustafa Kemal, drept care, înainte de a ne pierde prin imensitatea Anatoliei, am hotarât sa ne oprim în Ankara.
Drumul se întinde repede spre est, ajutat de cele trei benzi pe fiecare sens si recunosc cu rusine ca nu ma
asteptam la o astfel de infrastructura. Mai târziu aveam sa ma lamuresc ca înca nu vazusem nimic. Fara sa gasesc explicatii stufoase la întrebarea evidenta: „Ei de ce pot si noi nu?“, mi-am ridicat fesul si am zis înca un bravo.